|
|||||
ONG-urile implicate în proiect sunt: Asociația Avram Iancu Beiuș – coordonator și Compass Európai Ifjúsági Közösségért Egyesület sin Ungaria, Mille Cunti din Spania, INTER ALIA din Grecia, Youth and Civil Initiatives in theRose Valley din Bulgaria, CENTRO PER LO SVILUPPO CREATIVO DANILO DOLCI din Italia. Câte patru participanți – lucrători de tineret – din fiecare organizație vor participa în luna octombrie 2018 la Beiuș, la un seminar în urma căruia participanții își vor dezvolta competențele de utilizare a instrumentelor social – media în scopul promovării și îmbunătățirii calității activităților desfășurate cu tineri, în special cei cu oportunități reduse; își vor îmbunătăți competențele social – civice și de cetățenie europeană, în vederea promovării în comunitate a voluntariatului și a participării la viața democratică și civică în rândul tinerilor, vor dezvolta competențe transversale pentru a putea motiva și implica tinerii să participe la proiecte și programe comunitare în vederea valorificării potențialului acestora pe parcursul celor cinci zile de seminar. |
Arhive lunare: iulie 2018
Să ne cunoastem obârșia, locurile de baștină, portul și graiul – expediția în Țara Beiușului
Câștigatorii Concursului Avram Iancu – Craiul Munților au făcut o incursiune-expediție cu tema ,,Să ne cunoastem obârșia, locurile de baștină, portul și graiul” – 14 iulie
Obiective: Moara pe apă a Ghichii Darului dintre râuri, Roșia, Traditional Casa, Cheile Cuților, Muzeul Viorii cu Goarnă -Fam. Codoban Lazuri de Roșia, un bograci, samd.
Fotografii: Curpas Ioan
Cinstindu-l pe Avram Iancu – la Brad și la Oradea
Zile frumoase de iunie, alături de cei ce-l iubesc și respectă pe Avram Iancu și spiritul său…
23 Iunie – la Brad, delegația formată din Lucia Busuioc, Viorel Ianc și Daniel Jovrea
– 24 iunie – Sărbătoarea Sânzienelor – la Oradea – delegatia formata din Lucia Busuioc, Viorel Ianc, Curpas Teodor, Gavril Ardelean
La Beius, in 26 iunie, am cinstit drapelul tricolor
Concursul Avram Iancu, Craiul Muntilor – iunie 2018
Asociația „Avram Iancu”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, a organizat cea de-a XIII a Concursului „Avram Iancu, Craiul Munților”, la începutul lunii iunie.
Concursul, având o tematică inspirată din viața și activitatea Crăișorului Avram Iancu, s-a adresat atât elevilor de gimnaziu, cât și celor de liceu.
Au răspuns invitației organizatorilor 26 de instituții de învățământ din județul Bihor și una din Sălaj. Echipajelor celor trei licee beiușene – Colegiul Național „Samuil Vulcan”, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” și Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” – li s-au alăturat colegii lor orădeni de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” și Colegiul Național „Avram Iancu” Stei la liceu, iar la gimnaziu Șc. Gim. Răbăgani, N. Popoviciu Beiuș, Nojorid, Mihai Bravu, Lic. Ped. Beiuș, CN Ioan Ciordaș, Uileacu de Beiuș, Curățele, Avram Iancu, Halmăjd, jud. Sălaj, CNSV Beiuș, Nucet, Căbești, Remetea, Petru Mihe, Meziad, Avram Iancu Oradea, Avram Iancu Ștei, Miron Pompiliu Ștei, Cociuba Mare, Bulz, Finiș.
Festivitatea de deschidere a Concursului „Avram Iancu, Craiul Munților” a avut loc în Parcul Central, după care au urmat prezentarea obiectelor tradiționale și parada portului popular.
Concursul propriu-zis a avut loc la Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”, ai căror profesori s-au implicat trup și suflet în organizarea concursului.
Câștigătorii au fost Școala Gimnazială nr. 1 Curățele – gimnaziu și Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” Beiuș – liceu.
secțiunea obiect tradițional – Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș, secțiunea costume populare, reprezentanților școlilor gimnaziale din Curățele, Remetea și Beiuș.
Viorel Ianc, președintele Asociației „Avram Iancu” Beiuș, a vorbit despre scopurile concursului și a precizat că toate echipajele participante au fost răsplătite cu diplome și premii în bani, iar cei care au urcat pe podiumul vor participa la excursia tematică intitulată „Pe urmele lui Avram Iancu”, care, în Anul Centenarului, va avea loc de 1 Decembrie, pe itinerariul Beiuș-Alba Iulia.
Aprilie – luna cinstirii
Luna aprilie ne apropie mai mult de credință, de aceeași credință pe care o aveau străbunii noștri… Nu e de mirare că a fost luna cu multe activități la nivelul Asociației (le vom marca cronologic):
– participarea la Festivalul de la Drăgoteni-Ziua NATO – n România este marcată, din anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în baza unei propuneri legislative
– Participarea la Ziua Municipiului Beiuș și la cinstirea martirilor Ciordaș și Bolcaș
Corala Bărbătească Beiuș
– excursia Pe urmele înaintașilor
–
Români și maghiari împreună – că doar suntem beiușeni
Cu inima deschisa și suflet curat, în 19 martie o delegație a Asociației Avram Iancu a participat la Slujba și Adunarea festiva de la Biserica Reformată Beiuș, alături de concetățenii noștri din Țara Beiusului de etnie maghiară la sărbătoarea lor !
Sănătate și fericire, tuturor ! Să ne creștem copii în Pace si liniște…..să ne cultivam valorile, în respect! La multi ani !!!