EROUL NAŢIONAL AVRAM IANCU, OMAGIAT LA BEIUŞ

Beiuşul, străveche vatră de istorie şi civilizaţie, l-a omagiat joi, 9 iunie 2016, în Ziua Înălţării  Domnului şi de pomenire a Eroilor Neamului Românesc, pe Eroul Naţional Avram Iancu. Locuitorii urbei se simt binecuvântaţi de trecerea Iancului prin târgul Beiuşului, în drumurile sale spre Viena.

Fiecare generaţie trebuie să cunoască istoria ţării şi eroii ei. De acest drept s-au îngrijit membrii Asociaţiei ,,Avram Iancu” Beiuş şi preşedintele acesteia, domnul Viorel Ianc, organizând Concursul ,,Avram Iancu, Craiul Munţilor”. Aflat la a XI-a ediţie, concursul s-a desfăşurat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi cu sprijinul  Primăriei Municipiului Beiuş, constituind o activitate din Proiectul ,,Cinstindu-ne înaintaşii, ne pregătim viitorul”.

col2În cei 11 ani de existenţă, concursul a crescut în valoare, dar şi ca număr de participanţi, fiind destinat atât elevilor de gimnaziu, cât şi liceenilor. Parcurgând fazele locală, zonală, judeţeană, iată-l ajuns la faza interjudeţeană.

A impresionat devotamentul participanţilor faţă de eroul omagiat şi faţă de această manifestare marcată de rezonanţă sufletească. Au răspuns buciumului Iancului 32 de cete (echipaje) din judeţele Bihor, Alba, Arad, Sălaj, Hunedoara. Gazdele s-au bucurat de prezenţa celor care aflaţi în premieră la acest concurs, dar şi de tenacitatea colaboratorilor deveniţi tradiţionali. Elevi şi dascăli au trudit împreună pentru cunoaşterea istoriei ţării şi a valorilor naţionale, parcurgând o bibliografie impresionantă.

După parcurgerea probei teoretice şi a celei aplicative au fost obţinut următoarele premii, însoţite de trofee:

GIMNAZIU

Premiul I Jurca Daria, Ujoc Horia, Popa Natalia, Şcoala Gimnazială Mihai Bravu, Bihor, prof. coordonator Bughiu Florin;

Premiul IPop Daniela, Lucaciu Nicuta, Balaş Daiana, Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr” Oradea, Bihor, prof. coordonator Dumea Florina;

Premiul IAvram Dalia, Gutiu Ariana, Iştoc Iustin, Colegiul Naţional ,,Iosif Vulcan” Oradea, Bihor, prof. coordonator Goman Lucian;

Premiul II – Baciu Delia, Tocuţ Estera, Goron Gesica, Şcoala Gimnazială Nojorid, Bihor, prof. coordonator Bughiu Anca;

Premiul III – Buda Raul, Zaha Diana, Tau Tatiana, Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu” Oradea, Bihor, prof. coordonator David Olivia, Şpan Claudia;

Menţiune Ţiţ Dragoş, Şerb Ilinca, Barna Eduard, Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Popoviciu” Beiuş, Bihor, prof. coordonator Cornea Florentina;

MenţiuneIştoc Mădălina, Sabău Andrada, Toma Adrian, Liceul Vocaţional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaş” Beiuş, Bihor, prof. coordonator Dringo Ionel;

Menţiune – Foncea Răzvan, Codrean Loredana, Ţifrea Andrei, Şcoala Gimnazială nr. 1 Căbeşti, Bihor, prof. coordonator Botez Angela;

Menţiune – Ile Ionuţ, Laza Andreea, Hălmăgean Larisa, Şcoala Gimnazială nr. 1 Tărcaia, Bihor, prof. coordonator Botez Angela;

col1

 LICEU

Premiul I – Alb Antoniu, Fanya Mirel, Roşu Ionel, Liceul Teoretic Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, Bihor, prof. coordonator Oros Alin;

Premiul II – Mischie Ana Maria, Mălan Andreea, Bărcăuan Ioana, Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu” Oradea, Bihor, prof. coordonator Marian Cristina;

Premiul III – Gudiu Andreea, Ilea Livia, Taichiş Cristina, Colegiul Naţional ,,Samuil Vulcan” Beiuş, Bihor, prof. coordonator Şora Silvia;

Menţiune – Meze Răzvan, Şuteu Andrei, Maliţa Petronela, Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr” Oradea, Bihor, prof. coordonator Dumea Florina.

PREMIILE PENTRU PREZENTAREA COSTUMULUI POPULAR SPECIFIC ZONEI REPREZENTATE DE CONCURENŢI:

Premiul IVesa Denisa, Tămaş Miriam, Groza Iulian, Şcoala Gimnazială Iacobini, Arad, prof. coordonator Margea Ioana;

Premiul II – Coser Maria, Coser Daria, Stein Marius, Şcoala Gimnazială ,,Lazăr Tâmpa”, Almaş, Arad, prof. coordonator Margea Ioana;

Premiul III – Hahău Florina, Crăciun Sebastian, Ianoş Bianca, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Remetea, Bihor, prof. coordonator Foldvari Monica.

 PREMIUL PENTRU PREZENTAREA UNUI OBIECT DIN GOSPODĂRIA TRADIŢIONALĂ: Ambrău Estera, Lazăr Cornelia, Cîrţi Marina, Liceul Tehnologic Nr. 1 Dobreşti, Bihor, prof. coordonator Roşu Mihaela;

col3

PREMIILE PENTRU INTERPRETAREA UNUI CÂNTEC PATRIOTIC SAU POPULAR

Premiul I – Borza Roxana, Goia Denisa, Bican Denisa, Şcoala Gimnazială Ciuruleasa – Clubul de cunoaștere a Pământului ,,Porumbița Albă”, Alba, prof. coordonatori: Sicoe Nicolae, Câra Cristian;

Premiul II – Dobra Adelina, Colegiul Naţional ,,Samuil Vulcan” Beiuş, Bihor,  prof. coordonator Şora Silvia;

Premiul III – Raţ Teodora, Rosan Bogdan, Moişi Darius, Şcoala Gimnazială Halmăşd, Sălaj, prof. coordonator Haiduc Dumitru.

 Juriul concursului a fost alcătuit din profesionişti care garantează excelenţa: prof. dr. în istorie Elisaveta Roşu, inspector de specialitate la ISJ Bihor, preşedinte; prof. dr. Marţian Lucan; prof. dr. Claudia Tişe; prof. dr. Cristina Brădău; prof. Ştefan Petre; prof. Mircea Cosma; prof. Otilia Peti; prof. Daniela Rada; prof. David Marinel Gheorghe.

Avram

Gazdă generoasă a fost Conducerea Colegiului Naţional ,,Samuil Vulcan” Beiuş.

Prof. dr. Constantin Pavel, dascăl înaintaş al acestei şcoli, transmitea  românilor o valoroasă învăţătură: „Nu poţi clădi un viitor pe ingratitudinea faţă de trecut. Numai cel ce are ce comemora, acela are şi ce apăra”. Aşadar, organizatorii vă invită încă de acuma să le fiţi alături la ediţiile viitoare ale concursului şi la activităţile Asociaţiei ,,Avram Iancu” Beiuş.

 prof. Elena Ojică

Foto: Ioan Curpaș

Mai multe fotografii pe https://www.flickr.com/photos/55512455@N04/sets/72157669451062326

One thought on “EROUL NAŢIONAL AVRAM IANCU, OMAGIAT LA BEIUŞ

Leave a Reply