Invitatie la Concursul Interjudetean Avram Iancu, Craiul Munților – ediția a XII-a

Asociația Avram Iancu Beiuș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Primăria Beiuș vă invită să participați la Concursul Interjudețean Avram Iancu, Craiul Munților – ediția a XII-a, ce se va desfășura la Beiuș, în 1 iunie 2017, începând cu ora 10.00.

Anunțarea intenției de participare se va realiza prin completarea formularului până la data de 15 aprilie 2017 https://goo.gl/forms/sHbjxaNqtWWrxAqM2. Înscrierea propriu-zisă (numele și prenumele elevilor, școala de proveniență, profesorul coordonator – cu majuscule și diacritice) se va realiza până în 15 mai 2017, prin completarea unui formular pe care-l veți primi după preînscriere.

Pentru orice neclarități sau informații suplimentare contactați Viorel Ianc, 0752205236.

Regulamentul concursului ,,Avram Iancu, Craiul Munţilor”

  1. Denumirea acestui concurs este ,,Avram Iancu, Craiul Munţilor”, iar pe parcursul acestui regulament se va utiliza doar termenul de „concurs”.

  2. Concursul este organizat de Asociaţia ,,Avram Iancu’’ Beiuş în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

  3. Concursul se desfăşoară în fiecare an şcolar, în luna iunie.

  4. Concursul se adresează elevilor de nivel gimnazial şi liceal din judeţul Bihor și din județele limitrofe. Elevii participă la concurs sub forma unui echipaj format din trei membri, fiecare echipaj reprezentând o unitate de învăţământ. În cazul în care în aceeaşi unitate de învăţământ funcţionează atât ciclul gimnazial, cât şi liceal, fiecare nivel de învăţământ va fi reprezentat de câte un echipaj. Nu se admit mai multe echipaje de acelaşi nivel de învăţământ din aceeaşi unitate şcolară.

  5. Activitatea fiecărui echipaj este coordonată de un cadru didactic de specialitate din şcoala reprezentată de echipajul respectiv.

  6. Pregătirea elevilor în vederea participării la acest concurs constă în studierea unei bibliografii, stabilită de organizatori.

  7. Concursul constă în parcurgerea a două etape: proba teoretică şi proba aplicativă.

    1. Proba teoretică, pentru gimnaziu şi liceu, constă în 10 întrebări adresate echipajelor participante. Fiecare echipaj va oferi un singur răspuns, ca rezultat al colaborării tuturor membrilor echipajului. Fiecare întrebare va avea alocat, pentru răspuns, un anumit interval de timp, anunţat în prealabil, şi un punctaj.

    2. Proba aplicativă:

      1. Gimnaziu:

        1. pe baza unui fragment de documentar sau film artistic istoric, echipajele vor completa răspunsurile într-o fişă cu întrebări; pentru răspuns va fi alocat un interval de timp şi un punctaj;

        2. pe baza bibliografiei concursului, echipajele vor completa un rebus; pentru răspuns va fi alocat un interval de timp şi un punctaj

    1. Liceu: pe baza bibliografiei concursului, echipajele vor rezolva 1-2 întrebări structurate (analiză de text istoric);pentru răspuns va fi alocat un interval de timp şi un punctaj

Prin cumularea punctajelor obţinute la cele 2 probe se stabileşte ierarhia echipajelor.

  1. Comisia de evaluare a concursului este alcătuită din 6 membri (3 membri pentru secţiunea liceu şi 3 membri pentru secţiunea gimnaziu), cadre didactice având specialitatea Istorie, şi este stabilită de către inspectorul de specialitate în colaborare cu preşedintele asociaţiei.

  2. În cazul egalităţii de punctaj între două sau mai multe echipaje, acestea vor fi departajate prin întrebări suplimentare, conform bibliografiei concursului.

  3. Premiile vor fi acordate de Asociaţia „Avram Iancu” Beiuş cu sprijinul Primăriei Beiuș şi a sponsorilor. Premiile se acordă separat pentru fiecare nivel de învățământ și constau în diplome și sume de bani. Pe fiecare nivel se acordă Premiul I, Premiul II, Premiul III şi Menţiune.

Echipajele premiate vor participa la o expediție Pe urmele înaintașilor.

  1. Membrii echipajelor se vor prezenta la concurs în costum popular specific etniei și zonei din care provin. Se va organiza o paradă a portului popular, în timpul căreia vor fi jurizate costumele pe baza unei fișe completate de către concurenți (zonă de proveniență, vechime, părți componente, ornamente și culori folosite).

  2. Fiecare echipaj va participa la expoziţia care se va organiza în perioada concursului cu un obiect tradiţional pe care îl va prezenta/descrie vizitatorilor.

  3. Elevii se vor legitima cu cartea de identitate sau certificatul de naștere și carnetul de elev.

  4. Se vor elibera adeverinte de participare profesorilor coordonatori ai echipajelor.

  5. La acest concurs nu se admit contestaţii.

Concursul ,,Avram Iancu, Craiul Munţilor’‘ în anul şcolar 2016-2017 – Programul zilei

9.50 – Întâlnire în Parcul Central din Beiuș, la Bustul lui Avram Iancu

10.00 – Deschiderea festiv, Cuvântul oficialităților, Cântece patriotice, Parada portului popular, Expoziție de obiecte populare tradiționale

11.00 – Masa – Liceul Vocațional Pedagogic Nicolae Bolcaș Beiuș

12.00 – Concursul de istorie

14.00 – Festivitatea de premiere

4. Bibliografie liceu

1. Dragomir, Silviu, Avram Iancu, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1965

Capitolul I(pag.15-31): -Copilăria lui Iancu, Adolescenţa, Zori de libertate,

Capitolul II (pag.39-55): – Primăvara lui 1848, Tribunul poporului

Capitolul III (pag.68-89): Unica soluţie: lupta cu armele în mâini, Prefectura din munţi, Cele dintâi lupte

Capitolul VI (pg.179-202): Iancu şi Kemeny Farcas, Fântânele, Oastea moţilor şi comandanţii ei

Capitolul IX (pag.262-273): Lupta împotriva reacţiunii, Iancu şi împăratul,

2. Maior, Liviu, 1848-1849. Români şi unguri, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p.353- 364. 

Pentru alte ediţii se vor lua în considerare titlurile menţionate, integral.

5. Bibliografie gimnaziu

  1. Materialul ataşat (Copilăria şi şcoala, Timpurile revoluţiei, După revoluţie, Asociaţia „Avram Iancu” Beiuş)
  2. http://www.youtube.com/watch?v=q93n3auZ_5E (Linkul reprezintă filmul Munţii în flăcari, în regia lui Mircea Moldovan, realizat în 1980)

 BIBLIOGRAFIE AVRAM IANCU (1824-1872)

Copilaria şi şcoala

Avram Iancu, conducătorul moţilor, s-a născut la Vidra de Sus, o comună aşezată în inima Munţilor Apuseni, actualmente denumită Avram Iancu, judeţul Alba. Viitorul erou naţional s-a născut în anul 1824. Data exactă la care s-a născut Avram Iancu nu a rămas menţionată, cronica bisericii din localitate a fost pierdută, iar registrele şcolare de mai târziu păstrează doar anul naşterii, dar după mărturisirile eroului el s-ar fi născut „ pe vremea cireşelor”

Cel dintâi despre care se pomeneşte din familia lui Avram Iancu este bunicul său, Gheorghe Iancu, care a fost preot ortodox şi a luat parte la răscoala lui Horea din anul 1784.

Bunicul familiei, a fost un om vrednic care a crescut şapte copii pe Sântioana, Maria, Zamfira, Ana, Alisandru, Avram şi Ioan. Cei trei fii: Alisandru, Avram şi Ioan au învăţat la şcoala din satul natal şi apoi la Câmpeni.Toţi trei au devenit juzi şi gornici, un fel de primari ai satelor şi paznici ai pădurilor aparţinătoare domeniului.

În anul 1846, profesorul clujean Moise Szekely întreprinde o excursie de studii în Munţii Apuseni, ocazie cu care notează “cât de fericite rezultate dă educaţia chiar şi în clasele de jos, o dovedeşte purtarea plină de virtuţi şi unanim recunoscută de funcţionarii domeniului a celor doi iobagi din Vidra de Sus, fraţii Avram şi Alisandru Iancu. Mărturisind aceasta, dorinţa mea sinceră ar fi ca o parte mică din locuitorii patriei noastre să se apropie de cultura, bunăstarea şi conduita lor”. Alisandru Iancu era tatăl legendarului erou Avram Iancu.

Alisandru s-a născut în anul 1787, s-a căsătorit cu Maria Gligor şi a moştenit casa bătrânească a familiei. După ce ajunge stăpân pe partea ce-i revine de la părinţi lasă în picioare casa veche, dar construieşte alta în mijlocul grădinii, după împrejurările de atunci, cu două încăperi, din material lemnos aşezată pe temelie de piatră şi acoperită mai întâi cu scânduri, apoi cu şindrilă. In casa veche a locuit bunica familiei, Gheorgheasa.

Casa familiei Iancu era situată pe valea Râului Mic , un afluent al Arieşului într-un peisaj pitoresc.„Casa Iancului” , transformată în muzeu azi, păstrează atârnat de grindă, leagănul lui Avram Iancu, din nuiele de alun împletite. Referitor la naşterea sa se mai păstrează câteva informaţii legate de obiceiurile de atunci, Avrămuţ a fost pus “să înghită o linguriţă de unsoare de urs, pentru ca să aibă puterea ursului, iar la prima sa scaldă i-au pus bănuţi de argint să aibă viaţa curată ca argintul şi au chemat ursitoarela ca să hotărască soarta pruncului”.

Familia sa era una relativ bogată, comparativ cu restul familiilor de români din Ardeal care se zbăteau la limita subzistenţei. Alisandru Iancu nu era numai gornic, paznic al pădurilor, ci îndeplinea şi funcţia de jude comunal. Slujbele îi aduceau multe avantaje şi îl scuteau de corvezile umilitoare cu toate că simţea, la rândul său, lanţurile ruşinoase ale şerbiei în care se zbăteau ceilalţi moţi.

El stăpânea „un lot iobăgesc de opt iugăre arător şi mai multe fânaţuri”, ceea ce nu e puţin în comparaţie cu sărăcia care copleşeşte populaţia din munţi. Tânăra soţie a lui Alisandru, mama lui Avram Iancu a adus ca zestre „o bucată de grădină în luncă la Bogdan şi mici fâşii de fânaţuri în Belcu, la Capul Podului şi la moara Gligoreştilor” Astfel, gospodăria lor a sporit “poieţile din ogradă şi stânele de la munte vor adăposti mai multe vaci cu lapte, boi de jug câţiva cai şi porci şi numeroase oi”. Judele Alisandru s-a mai îndeletnicit mult timp şi cu cărăuşia, care îi aducea venituri importante. Mama lui Avram, era „o femeie mărunţică, dar plină de viaţă, cu părul bălai şi ochii albaştrii”.

Într-o asemenea familie vede lumina zilei viitorul crai al munţilor, ca al doilea fiu al soţilor Alisandru şi Maria Iancu. Primul copil, Ioan, s-a născut în anul 1822 şi a devenit preot ortodox. Copilul Avrămuţ îşi petrece primii ani de viaţă într-un cadru mirific, departe de necazurile şi luptele cu care va da piept mai târziu. Bunăstarea relativă a părinţilor le permite acestora sa-l hrănească îndestulat şi să-l îmbrace. Alături de fratele său mai mare, Avrămuţ îşi va petrece copilăria jucându-se pe “coastele împădurite şi îmbrăcate cu tufişuri, care se ridicau în faţa casei, dar mai ales la moara de alături cu iazul nu prea adânc. În miezul verii copiii se bălăcesc toată ziua în apă, fie la iaz, fie la stavila Inceştilor. Toţi puii de moţi ştiu cum se caută păstrăvul sub pietrele din şuvoaie.” Avram a învăţat chiar meşteşugul undiţei, pescuitul devenind una din pasiunile sale în anii tragicei agonii.

Amintirile rămase în conştiinţa moţilor săi îl arată însă ca pe un copil vioi şi vesel, plin de spirit, dar cu caracterul şi temperamentul singular al moţilor, gânditor şi scurt la vorbă, cu inima nobilă şi sinceră. Un martor contemporan al copilăriei lui Avrămuţ spunea despre acesta că „era un bun şi vesel tovarăş, alintat de părinţi, iubit de copiii satului, clocotind de viaţă şi sănătate”. Avrămuţ a îndrăgit de asemenea de mic muzica şi cântatul şi ştia să cânte frumos din gură, din frunză, tulnic, fluier, violină şi flaut.

La îndemnul părinţilor, care doreau ca primul născut să fie preot, iar al doilea învăţător, Iancu urmează calea cărţilor. Primii ani de învăţătură i-a petrecut la şcoala din sat. La şcoala din Vidra de Sus l-a avut ca învăţător pe Mihai Gomboş, întemeietorul unui cunoscut neam de cărturari, care au avut roluri de frunte în viaţa moţilor. După ce a învăţat o vreme în Vidra de Sus, Avrămuţ a fost trimis de părinţi la şcoala primară din satul Neagra, unde a învăţat foarte bine.

Mai departe, Avram va urma cursurile şcolii din Câmpeni, unde îl va avea ca dascăl pe Moise Ioanette. Unul dintre fii dascălului Ioanette, Petre, a fost mai târziu tribun sub comanda lui Iancu. La 1846 profesorul maghiar Moise Szekely, comparând şcolile din comunele de iobagi de pe Valea Arieşului constată că pe domeniul statului ele se prezintă în condiţii mult superioare „Copiii învaţă să scrie şi să citească însuşindu-şi totodată şi regulile moralei şi ale bunei cuviinţe”. Mutarea la şcoala din orăşelul de munte părea un indiciu că elevul învaţă bine şi că merită să fie dus la şcoli mai înalte. Va absolvi şcoala din Câmpeni la vârsta de 13 ani.

În toamna anului 1837 îl găsim înscris la gimnaziul din Zlatna. Gimnaziul din Zlatna era şcoală maghiară, dar neexistând şcoli româneşti, Avram Iancu trebuia să o urmeze pe aceasta, ca fiind singura existentă în zonă. Profesorii de aici sunt cu toţii preoţi romano-catolici, limba de predare e cea latină, iar Iancu se va trezi cu religia sa ortodoxă modificată în matricolă ca fiind greco-catolică. În anii următori va fi din nou trecut în scripte cu religie ortodoxă. Avram Iancu trece cu succes examenele gimnaziului. Pe timpul studiilor la şcoala din Zlatna, Avram va da dovadă de sârguinţă excepţională -praestans-, iar la toate cele patru materii predate va obţine nota cea mai mare –eminens-. Copil dotat intelectual, stăpâneşte în scurt timp atât limba maghiară, cât şi cea latină în care va conversa mai târziu cu împăratul austriac.

Timp de patru ani Avram se va menţine printre primii elevi ai şcolii, cu excepţia anului trei, când va arăta un uşor regres, recuperat cu succes în anul următor. Profesorii săi îi apreciază râvna, dar şi calităţile intelectuale. Ca profesori i-a avut pe Iozephus Stanken (anul scolar 1837-1838), Gregorius Iakabus (1838-1839) si Ludovicus Kovacs. (1839-1840 si 1840-1841).Pe timpul şederii la Zlatna, tânărul Iancu a locuit la un oarecare funcţionar la oficiul minier, pe nume Wilhelm.

Gimnaziul din Zlatna Iancu îl absolvi la vârsta de 17 ani, cu rezultate foarte bune.

La terminarea gimnaziului el este descris ca fiind un adolescent bine făcut, destul de înalt, cu bucle blonde şi ochii de culoare deschisă.

Avram Iancu este înscris apoi, în anul 1841, la clasa superioară de umanişti la Liceul Piariştilor din Cluj. Tot aici va absolvi şi cele două clase de filosofie. Din certificatele cursului de filosofie reiese că tânărul moţ s-a menţinut printre studenţii buni la învăţătură. În primul an el se dovedeşte mai bun la matematică decât la filosofie, iar în al doilea an se arată a fi la fel de bun la fizică, ca şi la istoria universală. Religia o învaţă din nou cu preoţi catolici, şcoala fiind sub tutela acestora. Dascălii liceului piarist sunt pedagogi eminenţi, unii foarte erudiţi. Liceul piarist din Cluj devenise chiar de aceea şcoala preferată a fiilor de cărturari români din Transilvania. La cursul de filosofie Iancu are ca îndrumător principal pe Francisc Lezo, care l-a iniţiat şi pe Simion Bărnuţiu în elementele logicii, metafizicii şi eticii. Între anii 1842-1843 la cursurile de filosofie Avram Iancu a avut un mare număr de colegi români, cei mai mulţi fii de preoţi sau de iobagi, pe Vasile Fodor, Dumitru Maior, Iacob Mureşan, Ioan Prodan şi Aron Pop.

Tânărul din Apuseni se remarcă încă de acum prin voinţa şi înclinaţia înăscută pentru luptă. Începând cu anul 1840 lupta naţională a bătut şi la porţile Liceului piarist din Cluj. Din ştirile care ni s-au păstrat se pare că până la absolvirea cursului filosofic, tânărul moţ continuă să urmeze disciplina liceului, supunându-se poveţelor primite. Încă din timpul cursului de filosofie unii dintre colegii români îl îndeamnă să ceară revenirea la credinţa părinţilor, în timp ce alţi colegi îl vedeau bucuroşi persistând în religia catolică.

El nu se va putea pronunţa liber decât după ce va trece la Facultatea de drept în 1844. De câteori putea, tatăl său îl vizita la şcoala din Cluj. Judele din Vidra de Sus e descris ca fiind „om frumos, înalt, îmbrăcat în port românesc: cioareci de aba, pieptar cusut cu fir de aur, om ca de 50-51 de ani”. El era interesat de situaţia şcolară a fiului său şi era mulţumit văzându-i rezultatele bune la învăţătură.

În anul 1844 îl găsim student la Facultatea de drept din Cluj. Acum ca „cetăţean academic” nu mai este supus orarului cotidian şi se bucura de mai multe drepturi. Locuia la o familie ungurească Bokor. Printre studenţii contemporani cu Iancu erau : Ioan Pipoşiu, Vasile Gherasim, Iosif Sterca Şuluţiu şi Aron Pumnul. Un număr însemnat dintre aceşti tineri vor deţine roluri importante în cursul revoluţiei, pe unii îi vom regăsi între colaboratorii intimi ai lui Iancu, iar pe alţii în primele rânduri ale burgheziei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Ca student la drept, Iancu a urmărit cu interes problemele cu care se confruntau românii. A studiat temeinic literatura juridică referitoare la situaţia iobagilor din munţi şi îşi formează de pe acum părerea despre nedreptatea suferită de aceştia. Despre atitudinea lui Iancu faţă de reforma legii urbariale ne informează şi biograful său Iosif Sterca Şuluţiu. Când s-a dezbătut în Dieta din Cluj, în iarna anilor 1846-1847 proiectul de îmbunătăţire a soartei iobagilor „coborând dintr-un colţ al vastei săli, unde a ascultat cu capul înfierbântat vorbele grele şi osânda aruncată asupra iobagilor, Iancu a rostit faimoasa sentinţă: – Nu cu argumente filosofice şi umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horea-„

După absolvirea Facultăţii de drept, Iancu a încercat să ocupe o funcţie în administraţie. Accesul persoanelor de origine umilă la funcţii mai înalte din birourile administraţiei fiscale era cu desăvârşire închis, chiar dacă reuşeau să urmeze cursurile şcolilor potrivite pentru astfel de funcţii. Iancu merge la Sibiu pentru a se angaja într-o funcţie administrativă şi se înscrie practicant la tezaurariatul ţării. Se va convinge rapid că nu este bine privit într-un mediu în care românii nu erau acceptaţi, astfel că în scurt timp, de doar câteva săptămâni, va trebui să renunţe la planurile sale de a deveni slujbaş al statului în acest domeniu. Va putea să se angajeze doar ca şi cancelist la Tabla regească de la Târgu-Mureş, pentru că era doar fiul unui iobag român. Aici el îşi va găsi o bună parte dintre colegii pe care i-a avut la Cluj, dar şi pe alţii care absolviseră cu câţiva ani mai repede aceiaşi şcoală. Unii dintre ei îi vor fi alături în luptele din timpul revoluţiei de la 1848-1849.

Împreună cu Alexandru Papiu-Ilarian, care era şi el cancelarist la Tabla Regească, Avram Iancu devine lider al tinerilor intelectuali români de la Tîrgu-Mureş, animaţi de sentimente profund naţionale şi dornici de a se implica în rezolvarea problemelor politice şi sociale ale românilor din Transilvania. În anii petrecuţi la Tîrgu-Mureş, a locuit într-o casă aflată pe strada care astăzi îi poartă numele, la numărul 23. Placa memorială aflată pe faţada clădirii aminteşte de acest lucru: „În această casă a locuit între anii 1847-1848 Avram Iancu luptător dârz şi neînfricat pentru drepturile sociale şi naţionale ale poporului român”. Anii agitaţi ai revoluţiei de la 1848 îl surprind pe Iancu în postura de fruntaş al intelectualităţii româneşti din Ardeal. Dintre figurile ilustre ale românilor implicaţi în revoluţia de la 1848 se detaşează net personalitatea celui pe care moţii din Apuseni l-au iubit şi glorificat ca pe un tânăr zeu dacic, sacrificat pe altarul libertăţii străbune. Pentru ei a luptat şi a sângerat ca un leu, pentru ei s-a umilit la porţile închise ale Vienei, pentru ei a murit trist şi neîmpăcat de atâta ură şi nedreptate la adresa celor mai vechi locuitori ai Ardealului. Astăzi sacrificiul şi lupta sa nu trebuie date uitării. El şi numai el a fost şi a rămas „Crăişorul munţilor”.

Bibliografie

Silviu Dragomir, Avram Iancu

Florian Dudaş, Avram Iancu în tradiţia poporului român

AVRAM IANCU-REVOLUŢIA DIN 1848-1849

Situaţia românilor din Transilvania în prima jumatate a secolului al XIX-lea era una grea. Românii erau marginalizaţi, nu se bucurau de aceleaşi drepturi politice ca şi celelalte trei naţiuni unguri, saşi şi secui, cu toate că formau majoritatea. Picătura care a umplut paharul a fost dorinţa autorităţilor maghiare de a alipi Transilvania la Ungaria, hotărâre care a stârnit nemultumirea românilor.

În lupta de dezrobire a românilor transilvăneni un rol însemnat l-a avut Avram Iancu. La sfârşitul lunii aprilie, convoacă o adunare la Blaj. Înainte de aceasta a străbatut satele din Munţii Apuseni, Abrud, Câmpeni, Bistra pentru a dezbate împreună cu poporul punctele programatice ce urmau sa fie cuprinse într-un memoriu şi trimise guvernului. La început întâmpină rezisteţă din partea moţilor pentru că tatal său se afla în „serviciul cameral” însă cu talentul său oratoric va reuşi să-i convingă, câştigându-le în cele din urmă dragostea şi sprijinul. În tot acest timp Avram Iancu este urmărit de către autoritaţile maghiare. Acestea vedeau în el o mare primejdie a clasei feudale şi ca urmare i se intinde o cursă. Este chemat la Târgu-Mureş de Curtea de Appel pentru a i se oferi o comunicare importantă. Adevarata intenţie era aceea de a-l aresta, dar nu reuşesc pentru că guvernul nu apucă să emită ordinul de arestare.

Adunarea din Duminica Tomii, 30 aprilie 1848, s-a ţinut într-o atmosferă încărcată, fără autorizaţia guvernului, acesta încercând să împiedice oamenii sa ajungă acolo. În ciuda piedicilor, în jurul Catedralei de la Blaj s-au adunat mulţime de tineri şi intelectuali. Se aflau acolo în jur de 6000 oameni. Avram Iancu împreună cu Buteanu, Simion Bărnuţiu şi Al. Papiu Ilarian au vorbit poporului de la balustrada bisericii. S-a hotărât redactarea unei petiţii pentru eliberarea din închisoare a lui Florian Micaş, iar tinerilor li s-au eliberat adeverinţe de bună purtare riscând altfel să fie arestaţi. Din toate descrierile făcute despre această adunare reiese că românii s-au comportat civilizat, lucrările decurgând în linişte. Adunarea de la Blaj a fost o repetiţie a ceea ce urma pe data de 3/15 mai. A deschis poporului orizontul asupra stării sale, a reactivat conştiinţa naţională, a câştigat încrederea în forţele proprii şi i-a făcut cunoscuţi de pe acum pe conducători.

În răstimpul celor două săptămâni de la adunarea din Dumnica Tomii până la cea din 3/15 mai viaţa politică din Munţii Apuseni a fost destul de tensionată. Întorşi la casele lor moţii încetează să mai presteze robotele.

Avram Iancu, călare pe armăsarul său Brutus, porneşte spre Câmpia Libertăţii, urmat de cărturarii din munte si de 10.000 de moţi organizaţi în cete şi disciplinaţi milităreşte, sosind în Blaj pe 13 mai 1848. Pe lângă transilvăneni au participat români şi din celelalte două ţări române, peste 40.000 oameni pe care Avram Iancu i-a organizat într-o perfectă stea. Dintre intelectuali amintim pe Treboniu Laurian, Axente Sever, Bălăşescu din Ţara Românească, C.Negri, Lascăr Rosetti, Alecu Ruso, Alexandru Ioan Cuza din Moldova. Printre primii care au luat cuvantul în faţa poporului a fost Avram Iancu care a îndemnat la linişte desăvârşită şi ascultare. În zilele următoare au ţinut discursuri Simion Bărnuţiu, Augustin Treboniu Laurian, Bariţiu şi alţii. Bărnuţiu a făcut o amplă prezentare a relaţiilor româno-maghiare de-a lungul timpului, respingând intenţiile de anexare a Transilvaniei la Ungaria. Au fost apoi adoptate cele patru puncte, esenţa programului politic al românilor: adoptarea denumirii de Câmpie a libertăţii pentru locul întrunirii, fidelitatea naţiunii române faţă de împăratul de la Viena, proclamarea sa ca “naţiune de sine stătătoare în Transilvania pe temeiul libertăţii egale”, depunerea jurământului de credinţă faţă de împărat, patrie şi naţiune. În urma unor dezbateri s-a adoptat şi Petiţiunea naţionala în 14 puncte în care se cerea printre altele reprezentarea proporţională cu numărul românilor în Dietă, folosirea limbii române în administraţie, desfinţarea iobăgiei, etc.

S-a organizat un Comitet Naţional, organ creat pentru a supraveghea îndeplinirea programului politic avându-l ca preşedinte pe episcopul Andrei Şaguna, vicepreşedinte pe S. Bărnuţiu şi alti membrii precum Ioan Buteanu, Ioan Suciu, Al . P. Ilarian, Aron Pumnul, Vasile Tămaş, protopopul Nicolae Bălăşescu. Au hotărât expedierea a două delegaţii la Viena şi Cluj pentru a face cunoscut împăratului şi respectiv Dietei revendicările formulate. Totul a fost în zadar, căci Dieta întrunită la Cluj pe 29 mai a decretat unirea Transilvaniei cu Regatul Ungar fără a intra în dezbatere memoriul înaintat de români. Ba mai mult guvernul îndrăzneşte să decreteze şi dizolvarea Comitetului român din Sibiu, ameninţând cu moartea pe cei care se mai întruneau.

La aflarea acestei veşti Avram Iancu se afla în Sibiu. Tot acum află şi de „vărsarea de sânge” din localitatea Mihalţ, unde fuseseră ucişi 12 ţărani români care ocupaseră cu forţa un petic de pământ din moşia domnească. La aflarea acestor veşti Iancu pleacă din Sibiu la 5 iunie 1848 ferm hotărât să organizeze rezistenţa armată.

La trei zile de la sosirea sa în munţi se organizează un târg la Câmpeni unde se strânseseră un număr neobişnuit de mare de moţi din toate comunele Munţilor Apuseni care păreau gata de răzvrătire. Iancu îi îndeamnă astfel „să vă faceti lănci şi să vă îndreptaţi coasele”. Tot în această perioadă se întâlneşte cu tineretul din satele vecine în casa primarului din Câmpeni, Teodor Teoc, obiectivul discuţiilor fiind pregatirea răscoalei. Fiind acuzat ca şi „agitator” , Iancu este pus sub urmarire. La 16 august se retrage în desişul Codrilor Zărand de unde va întreţine contacte intime cu rândurile de moţi. Este înştiinţat prin ştafetă că la Blaj are loc cea de-a treia adunare, unde pe 21 septembrie 1848 pătrunde cu 6000 moţi înarmaţi. Aici se redactează o nouă petiţie pe care o prezintă generalului austriac Pulcher pentru a o trimite împăratului.

Au schiţat tot în această perioadă planul mobilizării generale în Transilvania, formarea a 15 legiuni, comandate de câte un prefect şi viceprefect. Legiunile se împărţeau în mai multe cete sub comanda unui tribun şi vicetribun, iar cetele în 10 centurii comandate de centurioni şi vicecenturioni.

La 21 octombrie 1848 se primeste încuvinţarea oficială pentru funcţionarea gărzilor româneşti pentru a începe cât mai repede dezarmarea gărzilor maghiare şi secuieşti care începuseră o aspră teroare în regiuni întinse din Transilvania- arderi de sate româneşti, crime sângeroase, vrând să oprească mişcarea de eliberare a ţărănimii. Românii în colaborare cu trupele imperiale au procedat mai întâi la dezarmarea gărzilor naţionale maghiare. Dezarmarea a început dinspre nord, dinspre secuime şi dinspre Munţii Apuseni. Generalii austrieci au ocupat mai întâi nordul Transilvaniei, trupele de moţi ai lui Avram Iancu au ocupat treptat Abrudul, Zlatna. Este de remarcat aici o întâmplare petrecută în localitatea Şard care evidenţiază omenia excepţională de care dădea dovadă Avram Iancu. Întâlnind aici o femeie cu un copil nou născut, speriată de măcelul care avusese loc în sat, în care căzuse victimă si soţul ei, l-a chemat pe preot şi a botezat copilul, spunând că de acum înainte nimeni nu va mai îndrăzni sa se atingă de finul lui. În continuare, au coborât spre câmpie cucerind Aiudul şi Turda. Spre mijlocul lunii noiembrie, aproape întreaga Transilvanie se găsea în mâinile legiunilor române şi a trupelor austriece exceptând Clujul şi zona Trei Scaune. La 18 octombrie eliberează Clujul şi face joncţiunea cu trupele colonelului Lossenau care opera în regiunea Huedin împotriva generalului Bem. Aflat în situaţia de a lupta cu acest general, Iancu este conştient că nu este pregătit. Cere câteva zile pentru soldaţii săi, în care să se întoarcă acasă să-şi pregătească provizii şi îmbrăcămintea de iarnă.

Spirit organizatoric şi strategic militar desăvârşit, Avram Iancu salvează de nenumărate ori situaţii precare în care trupele imperiale erau gata de a ceda în faţa duşmanului. Aşa se întâmplă la poalele culmii Traianişu pe data de 7 decembrie 1848 când însoţit de căpitanul austriac Ivanovich, acesta din urmă fără a-l anunţa pe Iancu ordonă trupelor, într-un moment nepotrivit, să coboare de pe culme cele două tunuri din lemn de cireş plasate stategic de Iancu şi să tragă. Maghiarii fiind pregătiţi încep un contraatac puternic, trupele lui Ivanovich fiind pe punctul de a fi încercuite. Sunt salvate de intervenţia trupelor moţeşti dirjate de Avram Iancu. Trebuie menţionat că în majoritatea luptelor duse între români şi maghiari aceştia din urmă au pierdut cel mai mare număr de oameni, dovedindu-se buna instruire a ţăranilor cu toate că aceştia duceau în permanenţă lipsa armamentului făgăduit de multe ori de austrieci. Se remarcă perfidia comandamentului austriac în repetate rânduri faţă de ţăranii români. Spre exemplu în luna noiembrie 1848, după ce Transilvania a fost reocupată de trupele imperiale cu ajutorul gloatelor ţărăneşti, austriecii cer dezarmarea lor, în caz contrar ameninţând cu aroganţă chiar cu întoarcerea armelor împotriva lor.

Evenimentele militare îşi schimbă însă foarte curând cursul deoarece generalul Iosif Bem, conducătorul trupelor maghiare ocupă Clujul în ziua de Crăciun, zdrobind pe rând apoi armatele imperiale din Transilvania.

La sfârşitul lunii decembrie Avram Iancu se afla în Munţii Apuseni, care simbolizau de acum ultima rezistenţă a revoluţiilor din Ţara Românească şi Moldova. De acum va intra sub comanda sa şi legiunile revoluţionarilor Buteanu, Axente Sever, Balint, Moldovan. „Cetatea” va rezista datorită bravurii ţăranilor şi minerilor români şi strălucitei capacităţi de conducător a lui Avram Iancu.

La aceasta dată munţii erau înconjuraţi din toate părţile de trupe maghiare care au încercat o pătrudere din toate părţile spre Câmpeni unde se stabilise cartierul general al lui Avram Iancu. În lunile de iarnă s-au dat lupte la Halmagiu, Baia de Cris, Brad, localităţi pierdute de români în urma unor bătălii în care au dat dovadă de mult eroism, subliniat chiar şi de partea adversă în diferite memorii.

Spre primăvară situatia imperiului s-a agravat. Singura formulă de supravieţuire nu putea fi decât lărgirea fundamentului democratic al conglomeratului de popoare. Astfel a fost concepută Constituţia din martie 1849, valabilă pentru toate ţările şi popoarele din imperiu. Noua constituţie proclama explicit egala îndreptăţire a popoarelor, recunoscând în cadrul monarhiei mai multe provincii, printre care şi Transilvania, anulându-se astfel unirea cu Ungaria. Avram Iancu, nu este încântat deloc de aflarea acestei veşti pentru că drepturile românilor nu erau recunoscute.

Avram Iancu continuă rezistenţa în ciuda celor întamplate în Transilvania. Trimite o circulară către toate parohiile din munţi în care cere preoţilor să-i trimită ajutoare, toţi bărbaţii cu vârste cuprinse între 18-50 ani, şi dă apoi ordine de construire a unor tunuri de lemn la Bucium. Situaţia moţilor devenise periculoasă deoarece ieşirile din munţi erau blocate şi aprovizionarea devenea imposibilă .

Guvernul maghiar a încercat o apropiere de români. Îl trimite pe deputatul de Beiuş Ioan Dragoş să negocieze pacea cu Avram Iancu. O primă întâlnire între Dragoş, Avram Iancu, Ioan Buteanu, Petre Dobra, Nicolae Vlăduţiu, are loc la Mihăileni în 25 aprilie 1849, dar fără să ajungă la o înţelegere. Are loc o altă întâlnire pe 3 mai, dar pentru că propunerile venite din partea lui Dragoş nu prevedeau acordarea naţionalităţii, Iancu refuză. Mai mult decât atât acesta presimte că i se întinde o cursă. Întradevăr, pe 6 mai 1849 pe când se afla în Abrud într-o biserică reformată unde conducătorii maghiari ai oraşului le cerea românilor să depună armele, este anunţat de o femeie în şoaptă, Iohana Farcaş, că trupele maghaire conduse de Hatvany se apropie de oraş. Iancu reuşeşte să fugă la timp, să-şi strângă oastea şi să înconjoare Abrudul. După două zile de luptă, comandantul maghiar Hatvany, abia a reuşit să scape cu viaţă şi să se refugieze în Brad cu 300-400 de ostaşi ce-i mai rămăsese. Înainte de a se retrage însă, îl impuşcă pe Ioan Dobra şi pe alţi câţiva români capturaţi. Îl capturează si pe Ioan Buteanu pe care îl va târâ dupa el legat de un tun. Ioan Dragoş nu a putut fugi din Abrud, aşa încât lăncierii românii l-au găsit într-o pivniţă şi l-au omorât pe loc ca pe un trădător de neam, comportament care l-a nemulţumit pe Iancu.

Hatvany nu s-a impăcat cu înfrângerea de la Abrud aşa încât revine pe data de 16 mai 1849. După doar două zile de bătălii crâncene este înfrânt din nou. De remarcat că la aceste bătălii au participat şi femeile, cele din satul Bucium care au aruncat cu pietre sau au prăvălit bolovani asupra duşmanilor.

Înfrângerea suferită de Hatvany l-a costat demiterea din funcţie şi înlocuirea sa cu comandantul Kemeny Farkas. Acesta a început imediat serioase pregătiri de luptă. El primeşte 18 tunuri, 4000 oameni. Dar nici Iancu nu s-a lăsat mai prejos. A mobilizat toate resursele munţilor, chiar şi femeile acolo unde nu erau bărbaţi destui. După câteva zile de lupte, pe data de 12 iunie 1848 maghiarii îi cer lui Iancu să depună armele. Iancu refuză categoric răspunzând că „între noi va decide numai armele”. Dându-şi sema că munţii nu pot fi ocupaţi decât cu o armată extrem de numeroasă sau în urma unui asediu prelungit prin înfometare, Kemeny se va retrage. Odată cu retragerea sa, ciocnirile se reduc la lupte de hărţuială.

Între timp armata imperială a cerut ajutorul armatei ţariste care va pătrunde în Transilvania în luna iunie 1849 cu un efectiv armat numeros. În acest context Nicolae Bălcescu încearcă realizarea unei împăcări între români şi unguri. În urma tratativelor purtate la Debrecen, între Bălcescu şi Kossuth, se ajunge la încheierea unei înţelegeri “Proiect de pacificare” semnat la 14 iulie 1849 la Szeged. Este prea târziu căci la 1 august 1849 la Şiria, lângã Arad, armata revoluţionarã maghiarã capituleaza în faţa armatei ţariste, luând astfel sfârşit şi revoluţia din Transilvania. De menţionat este că înainte cu câteva zile, pe data de 3 august Avram Iancu printr-o scrisoare anunţa demn şi generos autorităţile maghiare că nu mai poate continua tratativele de pace, el hotărând să rămână neutru între luptele dintre unguri şi ruşi.

BIBLIOGRAFIE:

  • Silviu Dragomir, Avram Iancu, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 46-267

  • Horia Ursu, Avram Iancu, Editura Tineretului, Bucuresti, 1966, p. 30-180

VIAŢA ŞI ACTIVITATEA LUI AVRAM IANCU ÎNTRE ANII 1849-1872

Armatele austriacă şi ţaristă au înfrânt în august 1849, la Şiria, armata revoluţionară maghiară, luând, astfel, sfârşit revoluţia. Avram Iancu, care fusese din toamna anului 1848 şi până la înfrângerea revoluţiei conducătorul necontestat al populaţiei din Munţii Apuseni, a fost considerat de către austrieci un pericol pentru noul regim. De aceea, guvernatorul Transilvaniei a dat ordinul ca luptătorii lui Iancu să depună armele. Aceştia nu au executat, însă, ordinul venit de la austrieci decât în mică măsură. Abia în luna septembrie a anului 1849 au fost desfiinţate cetele românilor, după ce Avram Iancu le va cere să depună armele.

În toamna lui 1849, Avram Iancu a plătit toate cumpărăturile făcute în timpul revoluţiei de la ţărani şi a împrumutat bani oamenilor săraci.

Văzând Avram Iancu că nu sunt rezolvate cererile moţilor de către austrici, a trimis un memoriu generalului armatei ruse, care l-a înaintat Ţarului Nicolae. Ţarul a răspuns că nu poate interveni direct într-o chestiune a Imperiului Habsburgic, dar că va trimite memoriul Curţii imperiale de la Viena. Acest memoriu a rămas fără niciun răspuns, iar Avram Iancu devine tot mai neîncrezător că împăratul de la Viena va da drepturi poporului român.

Austriecii constatând că foştii conducători ai legiunilor de moţi se bucură de multă autoritate în rândul locuitorilor au trecut la arestarea acestora. În 1 noiembrie 1849, Axente Sever a fost arestat şi dus la Sibiu, iar în 15 decembrie 1849 autorităţile militare l-au arestat şi pe Avram Iancu la târgul din Hălmagiu. La acest târg a fost arestat pentru început tribunul Vasile Fodor, pe care soldaţii l-au confundat cu Iancu, dar aflând acesta despre cele întâmplate a mers la patrulă şi s-a predat de bunăvoie. Populaţia de la târg i-a sărit în sprijin lui Avram Iancu şi soldaţii din patrulă au fost siliţi să-l elibereze. După cum a relatat însuşi Avram Iancu, acesta a fost rugat, înainte de a fi eliberat, să-l aclame pe împărat, ceea ce a şi făcut strigând: ”Să trăiască împăratul nostru Francisc Iosef!” Mulţimea adunată în jurul său n-a mai repetat strigătul de urare la adresa împăratului, pentru că nu mai avea încredere în el.

Românii devin tot mai bănuitori faţă de soarta ce-i aşteaptă, când văd că sunt puşi să reclădească casele ungurilor, iar judecătorii tribunalelor de sânge sunt lăsaţi liberi în timp ce conducătorii lor sunt arestaţi.

Iancu, văzând ce se petrece în jurul său, a plecat la Viena în februarie 1850. În drum spre Viena s-a oprit la Beiuş, unde s-a întâlnit cu intelectualii români, iar la Oradea a fost întâmpinat de o mulţime mare de oameni, între care foarte mulţi maghiari, care exclamau cu admiraţie: ”Iată voinicul moţ!” şi strigau ”Să trăiască Avram Iancu!”. Aceeaşi atmosferă a întâmpinat-o delegaţia lui Iancu şi la Pesta, unde a fost primit în audienţă de autorităţile oraşului.

Ajunsă la Viena, delegaţia condusă de Iancu a fost primită de împărat în audienţă la 8 martie 1850 şi a fost tratată bine. Avram Iancu, însoţit de August Treboniu Laurian și Simion Balint s-a înfăţişat în faţa împăratului Franz Josef şi l-a salutat în limba latină, fiind apoi felicitat de împărat pentru ceea ce făcuse în revoluţie. În zilele următoare Avram Iancu s-a întâlnit cu unchiul împăratului şi cu alţi conducători austrieci, ceea ce i-a făcut pe duşmanii săi să se teamă de succesul românilor. De aceea, aceştia au publicat într-un ziar din Viena un articol denigrator la adresa lui Iancu, cu greu apoi fiind publicată o dezminţire. Avram Iancu s-a întâlnit la Viena şi cu generalul Magheru, care, în urma discuţiilor purtate cu acesta, îi va scrie lui George Bariţiu: ”Avem puţini oameni ca Iancu, la glasul cărora se deschid cu amar inimile si auzul poporului…”.

Iancu,dezamăgit de faptul că nu primise un răspuns favorabil cauzei româneşti, s-a întors în Transilvania, unde i-a găsit pe moţii săi necăjiţi pentru că fiscul nu accepta ca pădurile să fie trecute în proprietatea comunelor de care aparţineau. Va începe o perioadă grea pentru moţi, cu multe anchete şi lupte, sărăcia punând stăpânire pe Munţii Apuseni.

Într-o noapte, fiind foarte supărat, Avram Iancu şi-a aruncat cele două perechi de pistoale şi carabina în Arieş, iar ţăranii au creat un cântec de jale: ”Jelei, Doamne, cui şi cui, / Jelei, Doamne, muntelui/ De armele Iancului/ Că le plouă şi le ninge,/Şi n-are cine le-ncinge”. Creaţia populară marca şi noua situaţie grea de acum faţă de perioada de dinainte: ”Până fu Iancu-n domnie, Mâncam pită ca-n câmpie,/ De când Iancu s-o lăsat, / Iar mâncăm mălai uscat.”

În toamna anului 1850, s-a adunat o nouă delegaţie care să meargă iarăşi la Viena, fiind strânse 2500 de semnături din 278 de comune. Iancu va merge şi el la Viena, aceasta fiind ultima călătorie a sa în capitala Imperiului Habsburgic.

În acest timp s-a desfăşurat şi chestiunea refuzului decoraţiei de către Avram Iancu. Ţarul Rusiei a trimis la Viena un lot de peste 30 de decoraţii, dintre care câteva de grad foarte înalt, cum era Crucea Sf. Stanislav, conferită lui Avram Iancu. Guvernul austriac le-a trimis la Sibiu, dar nu vor fi distribuite până ce nu se va solicita ţarului să distribuie decoraţii mai mici. Apoi, în vara anului 1850 guvernatorul Transilvaniei, a propus 135 de persoane pentru a primi decoraţii, între aceştia Avram Iancu, Axente şi Balint urmau să fie decoraţi cu ”Coroana de fier”, o decoraţie relativ înaltă care acorda purtătorului şi un titlu de nobleţe. Dar împăratul, fiind influenţat de anumite persoane, a înlocuit această decoraţie cu o alta- ”Crucea de aur pentru merite, cu coroană”. Avram Iancu va refuza decoraţia atunci când a fost chemat la Alba Iulia să o ridice, declarând că: ”mai întâi trebuie să fie decorată naţiunea cu împlinirea promisiunilor”!

Delegaţia românilor, condusă de Avram Iancu, care plecase în toamna anului 1850 la Viena, a rămas în capitala Imperiului Habsburgic până în ianuarie 1851. Acum, Avram Iancu a fost chemat de prefectul poliţiei şi întrebat dacă primeşte sau nu decoraţia. El a explicat motivele pentru care nu poate să primească decoraţia austriacă, declarând că o primeşte pe cea rusească.

Întors de la Viena, Avram Iancu s-a ocupat pe parcursul anului 1851 de problemele moţilor din Munţii Apuseni, care erau pe punctul de a-şi pierde pădurile în favoarea statului austriac. Problemele tuturor românilor se agravează deoarece se instituie în Imperiul Habsburgic un regim neoabsolutist, care nu va recunoaşte drepturile şi libertăţile poporului.

În vara anului 1852 s-a aflat că împăratul va face o vizită în Transilvania, urmând a trece prin Abrud, fapt ce l-a făcut pe Iancu să meargă la guvernatorul Transilvaniei ca să-i ceară să facă intervenţii pentru a fi modificat programul călătoriei, în aşa fel încât împăratul să viziteze şi Câmpenii, unde urma a se întâlni cu reprezentanţii moţilor. Avram Iancu a făcut pregătiri intense pentru aşteptata vizită a împăratului. Pe cheltuiala sa a pus să se ridice un pavilion din lemn cioplit, precum şi un fel de arc de triumf, îmbodobit cu ciubere şi doniţe lucrate de meşterii locali. Vizita împăratului a avut loc la 21 iulie 1852 şi a durat două zile. Avram Iancu a supravegheat primirea împăratului în diferite sate, el urmând a-l întâlni pe împărat pe Muntele Găina.

Ajuns pe Muntele Găina, împăratul nu a fost salutat de Iancu, care anunţase ca a mers la Câmpeni unde are ceva de pregătit. Nici la Câmpeni, însă, Iancu n-a ieşit în întâmpinarea împăratului, lucru care i-a mirat foarte mult pe prietenii săi, mai ales că el fusese cel care organizase vizita împăratului şi trebuia să-i dea acestuia un memoriu care cuprindea doleanţele moţilor. Avram Iancu nu a putut fi convins de prietenii săi să se întâlnească cu Franz Josef şi, totodată, nu şi-a explicat niciodată gestul de a nu se întâlni cu împăratul austriac.

Iancu a fost totuşi înduplecat să meargă la Cluj şi să se întâlnească cu tânărul împărat, dar, ajuns în oraş, el se răzgândeşte şi se întoarce în munţi. Probabil, că gestul său a vrut să fie un protest împotriva lipsei de înţelegere a împăratului faţă de plângerile moţilor.

Nu mult după aceea, a venit la Câmpeni o comisie însărcinată cu măsurarea pădurilor şi înscrierea lor pe numele statului. Avram Iancu s-a opus acestei măsuri şi a fost arestat împreună cu încă doi tovarăşi de-ai săi. La Alba-Iulia, Iancu a fost întemniţat şi tratat cu brutalitate, având deseori accese de furie. Autorităţile habsburgice l-au eliberat şi i-au propus să intre în slujba statului, urmând a primi un salariu destul de mare. Avram Iancu a refuzat oferta, iar de acum înainte sănătatea sa se va degrada tot mai mult, apărând semnele unei boli psihice.

Reîntors acasă, el a hoinărit prin diferite localităţi, având nervii zdruncinaţi şi căzând în patima beţiei.

Încă din 1850 şi-a redactat testamentul, unde specifică că unicul său dor este să-şi vadă naţiunea fericită, iar toată averea şi-o lasă în folosul naţiunii, pentru înfiinţarea unei Academii de Drept. Boala sa s-a agravat odată cu trecerea anilor, el hoinărind deseori prin pădure şi cerând bani sau băutură oamenilor. Pănă au trăit părinţii săi a fost bine îngrijit şi ţinut pe lângă casă, dar după moartea lor mijloacele de existenţă i s-au redus considerabil.

Atunci când era întrebat de cineva despre anii revoluţiei, el răspundea: ”Eu nu-s Iancu. Eu sunt umbra lui Iancu. Iancu e mort”.

Ultimii ani de viaţă i-a trăit foarte greu, tot hoinărind prin diferite locuri, fiind îmbrăcat cu haine rupte şi ponosite şi pirzându-şi memoria în mare parte.

În primăvara anului 1872 a fost îngrijit la spitalul din Baia de Criş, fiind diagnosticat cu o puternică hemoragie. Sfârşitul vieţii l-a găsit tot în Baia de Criş, unde, pe data de 10 septembrie 1872, s-a culcat pe o rogojină în casa brutarului Ion Stupină şi unde a murit spre dimineaţă. Nu avea asupra lui decât o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş şi jalba către împărat, unsă şi mototolită. Judeţul Zarandului a hotărât să-i facă funeralii ca unui ”mort al naţiunii”. Înmormântarea a avut loc la 13 septembrie 1872 şi a participat la acest trist eveniment o mulţime de moţi şi ţărani din Zarand, precum şi prefecţii şi tribunii de odinioară. Slujba religioasă a fost săvârşită de 36 de preoţi, în frunte cu protopopii Mihălţanu şi Balint. A fost înmormântat în gropa de sub gorunul lui Horea, din Ţebea.

Bibliografie

  • Dragomir, Silviu,Avram Iancu, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, pp. 253- 301.

  • Mihalache, Marin, Avram Iancu, Ed. Militară, Bucureşti, 1968, pp. 94- 134.

  • Ursu, Horia, Avram Iancu, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1966, pp. 198-249.

ASOCIATIA AVRAM IANCU BEIUS

“AVRAM IANCU”

Extras din “Beiuşul şi lumea lui” - coordonatori Ioan Degău, Nicolae Brânda pag 241-243:

S-a constituit tocmai în momentul împlinirii a 155 de ani de la trecerea Crăişorului Munţilor, în 5 februarie 1850, prin urbea Beiuşului, în drumul său spre Viena pentru a susţine, în faţa împăratului, revendicările românilor ardeleni. Beiuşenii n-au dat uitării acest eveniment, astfel că duminică, 6 februarie 2005, au organizat un parastas de pomenire în capela Ortodoxă a Spitalului Vechi, după care, au depus o coroană de flori în memoria sa, la Monumentul martirilor din piaţa centrală a oraşului. A urmat, apoi, Constituirea Filialei Beiuş a Societăţii Cultural Patriotice “AVRAM IANCU”, avându-l ca preşedinte pe domnul Viorel Ianc. Ea îşi propune să marcheze anumite evenimente de interes naţional, să organizeze spectacole, cenacluri, concursuri pe teme de istorie şi alte activităţi cultural-patriotice.

La numai 4 zile după aceste evenimente s-a realizat un spectacol omagial sub genericul „Cântecele Iancului” ediţia a doua în organizarea Cercului Militar, a Primăriei municipiului Beiuş şi a Societăţii Patriotice nou infiinţate.

De la infiinţare şi până în prezent Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu”, filiala Beiuş s-a implicat în toate activităţile cu caracter istoric-naţional organizate la nivelul municipiului. Anual, în luna iunie (perioada aniversării naşterii Crăişorului) se desfăşoară un concurs pentru elevii cursului gimnazial din Ţara Beiuşului.

S-a născut şi ideea ridicării unei statui, în centrul municipiului, care să-l readucă pe Iancu în mijlocul beiuşenilor spre veşnică aducere aminte.

În ziua de 4 februarie 2007, în organizarea acestei Societăţi, a Primăriei şi Cercului Militar, în prezenţa unui mare număr de cetăţeni s-a dezvelit o placă comemorativă dedicată trecerii prin Beiuş a lui Avram Iancu. Purtând efigia cu chipul Crăişorului această placă (operă a sculptorului Sandu Crăciun) are înscrise cuvintele: „potrivit tradiţiei în această casă a găsit Avram Iancu găzduire” cu ocazia trecerilor prin Beiuş, după înnăbuşirea Revoluţiei de la 1848-1849 (e vorba de imobilul de pe strada Burgundia Mare nr. 20).

Profesorul beiuşean Ilarion Lazea, un împătimit al evenimentelor din Beiuş, evocă activitatea acestei societăţi astfel „întru cinstirea marelui luptător pentru dreptate şi adevăr, pentru drepturile românilor din munţii Apuseni, în 1972 când s-au împlinit 100 de ani de la moartea lui Avram Iancu, la Beiuş s-a organizat cu elevii şcolilor din oraş o excursie de studii şi cunoaştere a vieţii şi activităţii marelui revoluţionar. Excursia a fost organizată de profesorii Lazea Ilarion, Brânda Nicolae şi Dumea Suceveanu. Pornită din Beiuş, prima oprire a fost la casa memorială lui Avram Iancu din Vidra, continuată la Câmpeni, unde este şi statuia lui Avram Iancu. Aici nu puţine sunt casele în care şi-au desfăşurat activitatea marii revoluţionari. Continuând la Abrud, Turda, Cluj Napoca, Târgu-Mureş, Blaj, Brad şi Hălmagiu, elevii au cunoscut o bună parte din activităţile revoluţionarilor.” În data de 8 februarie 2009 în faţa plăcii comemorative, din strada Burgundia Mare, nr. 20 s-a ţinut o slujbă de pomenire oficiată de părintele protopop Balint Ioan cu participarea Corului Bisericii Ortodoxe Beiuş.

Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa numeroşilor simpatizanţi ai Asociaţiei Avram Iancu. Importanţa momentului a fost subliniată de preşedintele Asociaţiei, Ianc Viorel şi vicepreşedintele Suciu Simion.

Dintre activităţile deosebite ale Societăţii amintim Concursul cultural-istoric intitulat „Avram Iancu- Craiul Munţilor”, organizat anual cu participarea şcolilor generale de la Sâmbăta, Budureasa Roşia și Şoimi, urmând ca în anul 2009 să fie invitate şi şcolile din Ştei, Nucet, Dobreşti şi Vaşcău. Această activitate are rolul de a sădi în conştiinţa copiilor sentimente de dragoste şi respect faţă de istoria poporului nostru, faţă de oamenii mari pe care poporul român i-a dat, printre ei fiind şi Avram Iancu.

În cursul anului 2009, prin grija membrilor Societăţii, a unui număr impresionant de iubitori de istorie din Beiuş şi zonă, a fost realizat bustul lui Avram Iancu de sculptorul Sandu Crăciun, bust care va fi amplasat în Beiuş, locul fiind stabilit împreună cu conducerea Municipiului Beiuş.

Festivităţile la dezvelirea bustului vor fi organizate cu invitaţi din toată ţara, urmate de un program artistic la care va participa şi Corul Lira din Beiuş, dirijor profesor Lazea Remus.

Profund respect faţă de toţi cei care s-au implicat în realizarea acestor activităţi.”

Din anul 2009 Filiala Beiuş a Societăţii Cultural Patriotice Avram Iancu, prin Hotărârea, în unanimitate, a Adunării Generale a devenit Asociaţia Avram Iancu Beiuş, de sine stătătoare.

BIBLIOGRAFIE

Beiuşul şi lumea lui – coordonator Ioan Degău, Nicolae Brânda pag 241-243

Dragomir Silviu ˝Avram Iancu˝ Ediţia Ştiinţifică Bucureşti 1965, pp 253-301

Mihalache Marin ˝Avram Iancu˝ Ediţia Militară, Bucureşti, 1968, pp. 94-134

Ursu Horia ˝Avram Iancu˝ Ediţia Tineretului, Bucureşti, 1966, pp. 198-249

Silviu Dragomir ˝Avram Iancu˝ Ediţia Ştiinţifică, 1968, pp 46-267

O excursie de vis

       Am avut marea placere sa particip la o excursie organizata de membrii Asociatiei Avram Iancu din Beius,condusa cu competenta de prietenul meu Viorel Ianc. Ma pretind un iubitor de excursii si, trebuie sa recunosc ca, desi am cutreierat tara in lung si lat am fost de mai multe ori in afara tarii.

       Ma pot lauda ca am vazut gheizere in Islanda, castele multe in Franta, minunate peisaje in Elvetia, locuri istorice in Germania, muninata Venetie, splendidul Sankt Petersburg, indepartata Buhara, Taskentul (Uzbechistan), Alma Ata din Kazahstan dar tot Romania are peisaje, istorie, cultura de neintrecut..

     Dupa un popas la Mormantul Iancului de la Tebea, unde am fost intampinati de prieteni din Asociatia Avram Iancu din Brad, ne-am oprit la Manastirea Cozia de pe Valea Oltului.

(1)DSC02464

      Manastirea Cozia a fost construita intre anii 1387-1391, de catre domnitorul Mircea cel Batran, la indemnul Sfantului Cuvios Nicodim de la Tismana, care era “sfetnicul lui Mircea 

       Aici isi doarme somnul de veci vestitul Domnitor, Impresionant monument infrumusetat in aceste zile si cu magnolii inflorite.

(2)DSC02484

Curtea de Arges a fost o a doua oprire unde am vizitat Manastirea , capodopera arhitecturala.

(3)DSC02500
Legendara biserică a Manăstirii Curtea de Argeș va deveni muzeu. Langă minunea arhitecturală construită de Neagoe Basarab in urmă cu aproape cinci secole, se ridică, semeț, o măreață catedrală. Acolo-și vor dormi somnul de veci ultimii doi regi ai Romaniei
: Carol al II-lea și fiul său, Mihai I. 

(4)DSC02505

A doua zi am pornit din nou la drum, spre Barajul si Lacul Vidraru, marete investitii ale vremurilor trecute.

       Realizată prin punerea in practică a unui concept modern, ce a permis captarea apelor dintr-un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 745 kmp, amenajarea Vidraru – formată din lacul cu acelaşi nume, barajul din beton dublu arc, galeria de aducţiune, centrala subterană şi galeria de fugă – rezistă de o jumătate de secol, iar specialiştii spun că nici n-am avea motive reale de ingrijorare pe viitor.

        Barajul Vidraru, dat in folosinţă in anul 1966, este cel mai mare baraj in arc din Romania, iar la data inaugurării sale se clasa, cu cei peste 166 de metri inălţime, intre primele cinci baraje in arc din Europa, ocupand locul 9 pe plan mondial. Deşi ierarhia s-a modificat, iar Barajul Vidraru a ajuns pe locul 27 între barajele de acest tip din lume, edificiul rămâne în continuare unul dintre cele mai sigure.

(5)DSC02535

     La intoarcerea spre casa ne-am incumetat sa urcam cele 1480 trepte spre Cetatea Poienari, cunoscuta si sub denumirea de cuibul de vultur al lui Vlad Tepes. Personalitate istorică a evului mediu romanesc, Vlad Țepeș a ajuns să fie cunoscut datorită legendelor care il inconjoară numele. Faptele domnitorului roman sunt cunoscute din izvoarele narative, care, chiar dacă l-au zugrăvit negativ, nu au putut să ii ascundă marile calități și realizări din timpul domniei.

(6)DSC02542

Ultima oprire spre casa a fost la Monumentul Eroilor de la Selimbar.

(7)DSC02563

        Organizata impecabil, cu un program lejer propus de participanti, cu conditii de transport foarte bune, ma face sa sper si in alte excursii,mai ales in tara si cat mai repede.

                                                                                                              Ioan P.Popa       

Dar din dar… de Crăciun

Povestea a început în urmă cu aproximativ o lună și jumătate la Răbăgani, unde președintele Asociației Avram Iancu a fost invitat la o activitate de către doamna Voichița Moga. Știți cu toții că membrii Asociației sunt implicați în tot felul de acțiuni, momentul respectiv suprapunându-se cu o acțiune a Corului la Roșia. Dar cum Asociația are mulți membri foarte activi, dl. Gavril Ardelean a fost delegatul nostru la  activitatea de la Răbăgani,  organizată de Rodica Hele, în colaborare cu un tânăr artist plastic din Timișoara (originar din Răbăgani) Andrei Marian Moga și Florica Gabor de la Clubul Copiilor Beiuș, având drept ținta copiii din satul lor, indiferent de etnie. Activitatea respectivă a cuprins realizare de desene, prezentare de modă pentru fetițe și chiar o șezătoare organizată ad-hoc de nana Marița. La final, surpriza oferită de familia Hele constat în oferirea de pizza și suc copiilor participanți.

Ce am vazut acolo mi-a întrecut așteptările… despre acea activitate a scris în Jurnalul Bihorean profesorul universitar Vasile Todinca -originar din Prisaca - precizează dl. vicepreședinte al Asociației, Gavril Ardelean. Atunci dumnealui avea deja misiunea de a “construi” Cercetașii Iancului, așa că a folosit acel  prilej pentru a lua legătura cu câțiva copii inimoși, hotărând ca împreună cu familia Hele (Rodica, Florina și Culița) să pornim împreună pentru a face activități care să contribuie la educarea copiilor.  Așa le-a cunoscut pe elevele Florina Hele – clasa a VI-a la Școala Gimnazială ,,Nicolae Popoviciu” Beiuș, surorile Ramona Birău  -clasa a X-a, Andreea Birău – clasa a Xl-a, amândouă la Colegiul Național ,,Samuil Vulcan”, și mai apoi, pe elevii Calin Gabor din Prisaca, clasa Xll-a la Colegiul Tehnic ,,Ioan Ciordaș” Beiuș și în  Andrei Bota, coleg cu Calin, din Vălanii de Beiuș.

s1

Ne-am întâlnit de două, apoi de trei ori și fetele au venit cu următoarea idee: ținând cont că se apropie Crăciunul, să se adune bani pentru copiii instituționalizați din Beiuș  ne-a povestit, la activitatea din 15 decembrie, dl. Ardelean Gavril, rugându-ne să venim în sprijinul acestor copii care vor să facă o faptă bună de Crăciun.

s3

Ei, și cum membrii Asociației și invitații noștri sunt niște oameni inimoși, inițiativa nu a rămas la faza de poveste, ci s-au adunat bani, s-au achiziționat alimente și s-au dus la Căminul Francesco și Casa Iosif.

s2Să ne dea Dumnezeu un an 2017 cu sănătate, bucurii și împliniri și Asociației Avram Iancu cel puțin la fel de bogat în proiecte și activități ca 2016!

LA MULȚI ANI!

Mare… diseminare

Diseminare Invitatie

 PROGRAMUL ÎNTÂLNIRII

  – Prezentarea programelor desfășurate  – Elisabeta Ana Naghi și Viorel Ianc

-  Cinstindu-ne înaintașii, ne pregătim viitorul  - Claudia Buran

- Mobilitatea din Spania – Diana Panda

- Mobilitatea din Bulgaria - Adina Băcuș

- Cursul de engleză – Daniel Jovrea

- Cercetașii Iancului – Gavril Ardelean

- Corala bărbătească din Beiuș - Gheorghe   David

Sâmbătă suntem gazde!

invitatie

După ce vreme de 11 ani am colindat cu câștigătorii Concursului “Avram Iancu, Crai al Munților ” pe urmele lui Avram Iancu de la Vidra …până la Viena, iată-ne în ipostaza inedită……. de gazde.          

Beiușeni, Vă așteptăm cu drag să participați sâmbătă, 26.11.2016, orele 9.30     în Parcul Central din Beiuș, la Festivitatea de primire a Delegației Filialei Oradea a Societății Cultural Patriotice  Avram Iancu.

Obiective: Grupul Statuar Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, Statuia Vânătorului de munte și Bustul lui Avram Iancu, precum și Muzeul Municipal, unde va avea loc un scurt program artistic cu conotații patriotice.

Oaspeți deosebiți, olimpici naționali bihoreni, mândria și speranța noastră… VIITORUL….aduși de colegii și prietenii noștri de la Filiala Oradea a Societății Cultural Patriotice Avram Iancu din România !

FIȚI BINEVENIȚI !!!

ASOCIAȚIA ,,AVRAM IANCU” BEIUȘ

Președinte, VIOREL IANC

Comemorare la Târnava de Criș

  O delegație a Asociației Avram Iancu Beiuș, formată din 12 membri și simpatizanți, au participat la a X-a ediție a Memorialului „Târnava de Criş – 1848” în 6 noiembrie 2016.  Acum 168 de ani, în lunca Crişului dintre Brotuna şi Târnava și-au dat viața pentru drepturile românilor 1000 de moţi din oastea lui Iancu, proveniți din 30 de sate şi comune zărăndene: Brad, Ţebea, Mesteacăn, Birtin, Lunca, Bucureşci, Curechiu, Vaţa, Târnava, Tătărăşti, Prihodişte, Basarabasa, Căzăneşti, Vârfuri – Gura Văii,ş.a. A fost doar una dintre luptele românilor transilvăneni moţi  duse de-a lungul veacurilor pentru moşie şi credinţă, pentru libertate şi unitate,  pentru dreptate naţională şi socială .  

Am onorat astfel invitația primarului comunei Vața de Jos, a părintelui Dragomir, al președintelui filialei Brad al Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu și al lui Paul Budău, oameni de valoare apreciați și apropiați sufletește de noi, care ne-au fost alături în momentele de sărbătoare, dar și de comemorare a eroilor, la Beiuș.

Discursul Presedintelui Asociatiei Avram Iancu https://www.facebook.com/crina.maria.754?fref=ts

 

Participare la Conferința Națională Erasmus+

Conferința Națională Erasmus+ ,,Învață și dă mai departe” a avut loc în 3 – 4 noiembrie  la București, având ca scop să promoveze rezultatele programului Erasmus+ și ale mecanismului financiar SEE.

La eveniment au participat peste 240 de reprezentanți de organizații și instituții care sunt implicate în procesul de învățare: inspectorate școlare județene, școli, universități, organizații non-guvernamentale, formatori, factori de decizie.
Tema de anul acesta a fost IncluderE+. Din partea Asociației Avram Iancu Beiuș a participat președintele Viorel Ianc.

Prima zi a început cu un mesaj din partea factorilor de decizie invitați: Andrei Popescu – secretar de stat MTS, Vincent Lambotte – coordonator al echipei informare-comunicare, Augustin Mihalache – consilier pentru afaceri europene MENCS și cu marcarea celor 20 de ani de Serviciu European de Voluntariat. Conferința a continuat cu prezentarea exemplelor de bună practică pe tematica includerii în domeniile educație, formare și tineret. Seara au fost sărbătorite  proiectele ce au primit Certificatul lingvistic european, distincție acordată proiectelor ce promovează inovația și creativitatea în domeniul predării și învățării limbilor străine. (ELL – European Language Label)

A doua zi de conferință a continuat cu ateliere tematice - InternaționalizarE+ Internaționalizarea educației în cadrul proiectului România educată și cum favorizează aceasta includerea în proiectele instituționale și EvaluarE+ - ateliere dedicate evaluarii intermediare a programului Erasmus+.

a1Mai multe pe http://www.erasmusplus.ro/stire/vrs/IDstire/246 sau https://www.facebook.com/ErasmusPlusRO/

 

Grupul de beiușeni pe urmele lui Avram Iancu… la Viena

Ce fac beiușenii hotărâți la sfârșitul lui octombrie? Pornesc pe urmele lui Avram Iancu, la Viena. Timp de 3 zile, 33 de beiușeni au vizitat Viena – măreața capitală a Imperiului Austriac din timpul Crăișorului.

Trei zile de poveste, cu cazare într-o zonă superbă a pădurii vieneze, la Hotelul Sophienalpe, la doar 12 km de centrul orașului Viena. Personalul primitor și peisajele pitorești au făcut șederea mai mult decât plăcută. Pașii i-au purtat pe călătorii noștri prin centrul Vienei, unde au admirat opera și au pornit pe renumitul Ring Vienez, o stradă  ce a fost proiectată pentru a înlocui zidurile orașului vechi (construite în secolul al XIII-lea și consolidate în secolul al XVI-lea), demolate pe vremea împăratului Franz Joseph I al Austriei. Însuși ,,inelul”, parcurile create, dar și clădirile ridicate acolo au fost destinate să fie un exemplu pentru grandoarea și gloria Imperiului Habsburgic. Clădirea Parlamentului, Muzeul de Istorie Naturală, Primăria, Teatrul,Universitatea, Palatul Hofburg, Muzeul de Istorie al Artei, statuia împărătesei Maria Theresia, statuile lui Goethe și Schiller… toate au fost scrutate de ochii curioși ai călătorilor. Momente de înălțare spirituală au fost la vizitarea Domului  Sfântul Ștefan, Catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Viena care îl are ca patron spiritual pe Sfântul Ștefan, primul martir creștin şi la  abația istorică a benedictinilor de la Melk, care funcționează neîncetat din 1089.

Nu se putea o incursiune la Viena fără o vizită la Palatul Schonbrunn, numit pe drept Versailles-ul Imperiului Austriac, inițial conceput ca reședință de vară, dar devenind reședință permanentă a împăraților, începând cu Maria Tereza (1717-1780).

C.B.

Despre cât de încântați au fost călătorii noștri, cu siguranță ați auzit. Vă transmitem și noi câteva impresii:

,,Retrăiesc intens, amintirea celor trei zile petrecute-n Viena, îmi stârnește apetitul pentru lucrurile de calitate la preț corespunzător….Turul Vienez, îmi aduce-n memorie…fragment din istoria învățată-n școli, statuile, clădirile și obiectivele turistice vizitate mi-au incitat privirea…..Din Muzeul de Științe nu mă înduram să ies….Abația de al Melk mă trimite la Umberto Eco, Palatul Shonbrunn îmi amintește de minunatele Concerte auzite la televizor, la fel Pădurea Vieneză, …… Pentru toate acestea mulțumesc organizatorilor și colegilor de ….tur…”               Ecaterina Dud

,,

Viena 28 – 30 octombrie 2016

            Excursia organizată de ,,Asociația Avram Iancu Beiuș”, pe urmele lui Avram Iancu la Viena a fost o reușită. Toți participanții (de la 8 la 80 de ani) au fost încântați de frumusețea orașului, de clădirile sale vechi, de palatele și bisericile sale, unele și de 1000 de ani.

            În prima zi, după amiază, am făcut un tur al centrului orașului, pe Bulevardul Ringstrasse, însoțiți de ghid. Am admirat catedrala gotică Sfântul Ștefan a cărei construcție a început în sec. al XV-lea, cu vulturul bicefal al Habsburgilor la peste 70 de metri înălțime; Biserica Franciscană, cu cea mai veche orgă din Viena; Biserica Karlskirche, dedicată Sfântului Carol, a cărui viață este ilustrată pe 2 coloane (asemănătoare Columnei lui Traian), care străjuiesc intrarea principală; Biserica Sfântul Petru;  Parlamentul ( construit în 1864 de arhitectul Theophil von Hansen, una din cele mai monumentale clădiri de pe Ringstrasse), Primăria, Teatrul Național (Burgtheater),  Opera de stat, Universitatea, inaugurată în 1884 (fondată în 1365, cea mai veche universitate din lumea germanofobă); Monumentul închinat victoriei împotriva ciumei care a decimat populația pe la 1679, ridicat de împăratul Leopold. Am vizitat parcul Burggarten cu statuia lui W. A. Mozart și Franz Josef I, cu serele sale renumite apoi am admirat Palatul Hofburg, curtea și grajdurile imperiale (unde se mai cresc cai), dar și zecile de trăsuri care plimbă prin oraș turiștii. Am încheiat ziua la hotelul Sophienalpe, la 15 km de Viena, în pădurea vieneză.

            După micul dejun copios, inclus în prețul cazării, ne-am deplasat la Abația Melk la 90 km de Viena nume atestat documentar din anul 831. Din 1089 Leopold II a instalat benedictini la Melk, care au creat o școală monastică menționată pe la 1160. Mânăstirea a fost reconstruită de mai multe ori, pe la 1711 fiind reconstruită în stil baroc. De 900 de ani comunitatea benedictină de la Melk este pe drumul credinței, care Îl caută pe Dumnezeu în viața cotidiană. Biserica este o capodoperă a arhitecturii  baroce, ,,o sală de audiență la Dumnezeu”, totul o minunată simfonie de forme și culori.  Orga bisericii este monumentală: are 3 claviaturi, 45 de registre, 3553 de tuburi!

            Întoarcerea la Viena am făcut-o pe defileul Dunării, admirând superbul peisaj, Dunărea cu șlepuri și vase de croazieră, dealurile terasate cu viță de vie și păduri în care nu a intrat drujba…

            După amiază am vizitat din nou orașul. Am început cu vizitarea bisericii care adăpostește mormântul Împăratului Franz Josef, și al altor împărați. Apoi a Muzeului de Arte Frumoase și de Istorie Naturală, inaugurat în 1889. De-a lungul secolelor Habsburgii au adunat o formidabilă colecție de obiecte prețioase artistice și științifice. Împăratul Francisc I, soțul Mariei Thereza, încuraja numeroase expediții spre țări străine cu scopul de a lărgi această colecție. Colecția de tablouri a muzeului reunește numeroase opere din țările de sub suveranitatea Habsburgilor. El este celebru pentru picturile lui Peter Bruegel cel Bătrân, Albrecht Durer, Rembrandt, Rafael, ș.a. Lângă muzeu se află statuia Împărătesei Mariei Thereza, cea mai înaltă statuie de pe Ringstrasse, încadrată de figuri celebre de generali și artiști contemporani printre ei fiind și tânărul W.A. Mozart, (care la vârsta de 6 ani, concertând la Schonbrunn, s-a cățărat pe genunchii Împărătesei pentru a-i da o sărutare). 

            A urmat întoarcerea la hotel Sophienalpe, cina festivă cu șnaps, șnițel vienez cu salată de cartofi și prăjitură cu caise. Am ciocnit un pahar de vin (de casă) cu managerul hotelului, Petra Krauterjager, care a primit cu drag un fanion și o cocardă tricoloră cu Avram Iancu în semn de simpatie pentru noi, cu promisiunea de a ne revedea.

            A treia zi am revenit în Viena, îndreptându-ne spre Castelul Schonbrunn, care împreună cu vastul său parc, Grădina zoologică și serele sale constituie o atracție pentru mii de turiști zilnic. Deschisă publicului de Maria Thereza în 1779 grădina imperială este de mult timp un spațiu de recreere foarte apreciat de vienezi. Din vârful colinei din spatele castelului, de pe cafeneaua Gloriette, poți admira o superbă panoramă a Vienei, având Palatul la picioare. Domeniul a fost cumpărat de Maximilian al II-lea în 1569, care l-a folosit ca domeniu de vânătoare pentru societatea de la curte. Împăratul Leopold I a încredințat construirea arhitectului baroc von Erlach construirea unui palat de dimensiuni gigantești, care să reflecte puterea dinastiei. Sub Maria Thereza a cunoscut prima sa epocă de splendoare, ea stabilindu-și aici reședința de vară, cu numeroasa sa familie și curtea imperială. Tot aici și-a stabilit reședința după ocuparea Vienei, Napoleon Bonaparte (1805, 1809). Parcurgând sălile palatului poți admira bogăția și fastul sălilor imperiale și a mobilierului lor. În 1996 UNESCO a înscris Schonbrunn în patrimoniul cultural mondial.  

            Pe drumul de întoarcere am poposit la Annahegyi, un restaurant la marginea  Budapestei, unde meniul era (și) în limba română, ospătarii vorbeau românește, puteai plăti și în lei și aveau un gulaș ca la mama acasă… Acest lucru înseamnă că pe acolo au trecut mulți români în și dinspre vest…”

Prof. ciclul primar, Ioan CURPAȘ

Foto: Ioan Curpaș