După 12 ani – Omagiu lui Avram Iancu

Pentru membrii Asociației Avram Iancu Beiuș ziua de 5 februarie 2017 este o zi de sărbătoare, ce poartă o semnificație deosebită. Este ziua în care, alături de iubitori de Avram Iancu și spiritul său, celebrăm trecerea lui Avrămuț prin Beiuș, în drumul său spre Viena pentru a susține cauza românilor ardeleni. Această zi este specială pentru Asociația noastră deoarece marchează  aniversarea a 12 ani de la înființarea Asociației.

Astfel, într-un număr foarte mare și cu invitați de seamă, ne-am întâlnit la sala de sport de la Stadion, de unde am pornit spre casa din strada Burgundia Mare, unde, în alte vremuri, pe cuptorul de pâine din acea veche casă, și-a găsit odihna în dese rânduri Avram Iancu.

Alături de  membri și simpatizanți ai Asociației, primarul Municipiului Beiuș – ing. Petre Mlendea, delegați din partea Societății Cultural Patriotice Avram Iancu – Filialele Oradea și Turda, domnul senator Cornel Popa, profesori și elevi de la școlile din Beiuș și din împrejurimi, cu toții am cinstit și  omagiat spiritul lui Avram Iancu. În cadrul acestui moment solemn a fost depusă o jerbă de flori la placa comemorativă amplasată pe această clădire.

 

 

La bustul lui Avram Iancu din Parcul Central au fost depuse coroane și jerbe de flori, iar Corala Permanențe a intonat Imnul de Stat al României și Imnul Asociației, care nu este altul decât Marșul lui Iancu. Președintele Asociației Avram Iancu Beiuș, Viorel Ianc și președintele Filialei Oradea a Societății Cultural Patriotice Avram Iancu, col.(r) Grigore Bartoș, au rostit alocuțiuni, urmate apoi de un deosebit moment artistic, prezentat de grupul folcloric ,,Cununița” al Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Popoviciu”, sub coordonarea doamnei profesoare Daniela Rada și de către dansatorii grupului „Muguri și Mlădițe de Tezaur” ai Casei de Cultură Beiuș, coordonați de doamna profesoară Anca Banda.

 

 

Manifestările au continuat la Biserica Ortodoxă din centru, unde preotul paroh Ioan Hinsu a oficiat o slujbă de pomenire în memoria lui Avram Iancu.

 

A urmat o cuvântare din partea generalului de brigadă (r) Vasile Creț și o ceremonie de înmânare de diplome de excelență din partea președintelui Asociației domnului conferențiar universitar Nicolae Brânda și altor membri ai Asociației. Programul zilei a fost încheiat tot cu manifestări artistice, prezentate de  grupul vocal Cercetașii Iancului, Lucia Busuioc, grupul Casei de Cultură ,,Ioan Ciordaș”, Beiuș, un grup de copii de la Casa Iosif,  un grup de elevi maghiari de la Școala Gimnazială N.Popoviciu, coordonați de doamna profesoară Iudit Benedek și doi soliști instrumentali, coordonați de domnul Zoltan Boldiș.

Asociația Avram Iancu Beiuș nu este un grup de oameni, ci o stare de spirit. Vă așteptăm în continuare la activitățile organizate de noi și în rândurile Asociației.

prof. Diana Panda