DIAMANTE ÎN MOCIRLA IPOCRIZIEI NAȚIONALE

         După cum foarte puţină lume ştie, în Vinerea Mare, la Oradea, s-au decernat premiile la Olimpiada Naţională de Istorie, Faza Naţională. Ziarele locale au anunţat desfăşurarea fazei naţionale, au anunţat programul dar… nimeni n-a scos o vorbă despre finalitate.  O fi fost de vină apropiata sărbătoare a Sfintelor Paşti? Nu cred. Cred că a fost pur şi simplu indiferenţă. 

         Ce mai contează 500 de copii care au pierdut luni de zile pentru a învăţa, că ei reprezentau nu doar familia ci şi satul (oraşul) şi judeţul de unde veneau? La ce bun să se scrie despre aceasta când subiectele “fierbinţi” – Udrea, Bica, pinalti  – cum işi vor petrece “de Paşte” la “Beciul Domnesc”, aiurelile lui Băsescu, isteria Zăvoranu, sc=rboasa mocirlă a ipocriziei senatoarei PNL căreia nu-i ajunge leafa de parlamentar pentru coafor ( pai, e destul de simplu – își spală părul, și-l împletește în codițe și o costă doar șamponul), efectiv nu au lăsat loc să se scrie şi despre copii participanţi la Olimpiada de Istorie, faza nationala. De altfel, nu mă miră – lumea aleargă după senzaţional şi, avea dreptate un prieten, “dacă un “zărghit” se plimbă în fundul gol pe Republicii”, automat apare o ştire “super mişto”, după cum auzim tot mai des la unele televiziuni pe care, fără jenă, le-am putea denumi tembeliziuni, că asta fac  – tembelizează mulţimea.
         Aşadar, mă voi referi la un gest simplu, care, aş putea spune că vine în compensaţie la indiferenţa sus amintită. După cum bine ştiţi, anul acesta, în februarie, Asociaţia Avram Iancu Beiuş a sărbătorit 10 ani de la înfiinţare. Seriozitatea, dragostea de neam şi ţară a membrilor acesteia, simplitatea şi onestitatea lor au adunat peste 500 de oameni la această sărbătoare, oameni care au venit de la distanţe mari, oameni care au înfruntat viciile vremii pentru a pune la dispoziţia asociaţiei două caleşti, care au spus simplu: “Măcar atât merită şi Avrămuţ de la noi”.
 Premiere
Viorel Ianc înmânează premiul Cristinei Bărău
Foto: Victor Damian
         În această idee, ne place sa credem ca organizatorii Olimpiadei Nationale de  de Istorie, ne-au invitat iar noi ne-am simtit onorati sa participam si sa decernam  un premiu pentru “elevul din mediul rural care a obţinut cel mai mare punctaj”. Şi elevul a fost… eleva CRISTINA BĂRĂU de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Străoane, jud. Vrancea. Cum s-a nimerit să ajungă premiul de la moţii lui Avram Iancu la Feciorii Vrâncioaei, zic eu, nu e o întâmplare. La fel cum nu întâmplător este faptul ca tocmai Beiuşului i s-a  oferit  posibilitatea sa inmaneze un premiu, nu Oradea, nu Marghita, nu Aleşdul, nu…

Premiul beiuşenilor a constat dintr-o diplomă, o plachetă  realizată  de sculptorul Sandu Crăciun şi o sumă de bani adunată de membrii Asociaţiei Avram Iancu Beiuş, o cocarda personalizata cu chipul lui Avramut. 

DSC05994
Delegația de la Beiuș: Victor Damian, Viorel Gavra, Viorel Ianc,
Daniel Jovre

Premiul a fost decernat de o delegaţie a asociaţiei condusă de preşedintele Viorel Ianc.

Viorel Ianc a mai înmânat cinci plachete: Presedintelui Comisiei Nationale a Olimpiadei  de Istorie ORADEA-2015, Prof Univ Dr Sorin Șipoș, Prof Univ Dr  Dumitrescu Doru Presedinte executiv, Prof Dr  Mihai Mara – Secretar, Prof Nicolae Ioan Avram – Inspector General Bihor si nu in ultimul rand Inspectorului de specialitate la Inspectoratul Bihor – Prof. Dr.  Elisaveta  Rosu.
 
Viorel Ianc înmânează placheta Asociației  Avram Iancu Beiuș
doamnei prof. Elisabeta (Lizeta) Roșu
Foto: Victor Damian 

Nu închei înainte de a remarca efortul d-nei Elisaveta Roşu,  inspector școlar pentru istorie, geografie şi științe socio-umane la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor, sufletul organizării Olimpiadei de Istorie, cea care a condus cu mana de otel si precizie de ceasornic Faza Naţională ORADEA- 2015 alături de şeful IŞJ Bihor -  Nicolae-Ioan Avram, profesorii universitari Simona Trip, Ioan Horga şi Sorin Şipoş precum şi Doru Dumitrescu, reprezentant al Ministerului Educaţiei. Profesori, metodisti la I. S. J.  Bihor, între care Prof Dr Diana Cristina Bradau, profesori de Istorie din toata tara, sunt cei care au pregatit la un nivel inalt finalistii acestui select  concurs . Despre rezultatele finale ale olimpiadei, despre eforturile făcute de organizatori probabil că vom citi în presă, măcar în cea locală.

Sursa articol: http://suciusiminfo.blogspot.ro/