DESPRE ZIUA UNIRII… ALTFEL

Astăzi este 24 ianuarie, se împlinesc fix 155 de ani de la Unirea Moldovei cu Tara Românească, atunci când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a strans sub acelasi sceptru romanii din cele doua principate surori.

Ar trebui sa fie un moment de sărbătoare, de bucurie dar aceasta ne este umbrita de recentele evenimente tragice din Munții Apuseni – nu poți cu un ochi sa razi iar cu unul sa plângi, nu poți sa depui coroane când știi ca ai doi morți naționali, unul de-abia îngropat iar altul așteptând sa închei sărbătoarea pentru a-ți rezerva timp sa-l îngropi și pe el. Poate folosesc cuvinte nedelicate dar tot la fel de nedelicata, chiar tâmpita, a fost și acțiunea de salvare care s-a încheiat cu acest bilanț tragic.

Si ca sa nu cad în totala deznădejde, amintesc ca in aceste zile triste au fost trei oameni, trei moti – Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu, Gheorghe Trif alaturi de localnicii din localitatea Petreasa (Alba) care au unit sufleteste Romania in fata durerii si au demonstrat ca “nu se poate” este o expresie depasita, prin gestul lor voluntar, uman si fara arginti – salvarea de vieti.
Din sufletul meu de mocan de la poalele Vladesei (tot o foaita de moț) le inmanez recunostinta mea si a familiei mele precum si diploma de OM.
Si pentru ca nu peste multa vreme vom aniversa trecerea prin Beius a Mariei Sale Avram Iancu, Craisorul Muntilor, sa ne unim idealurile sub sceptrul sau si sa ne apucam, incet dar sigur, sa ne reconstruim tara pentru ca, asa cum s-a vazut, MAI SUNT ROMANI IN ROMANIA.
Autor: Siciu Simion